Am reușit să aducem viza de nomazi digitali în România!

Trimite articolul prietenilor tăi!

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Parlamentul a adoptat legea pentru nomazii digitali în România


Camera Deputaţilor a dezbătut și adoptat în Camera Decizională, marți, 21 decembrie, proiectul legislativ ce prevede implementarea vizei pentru nomazii digitali în România. Proiectul constă în introducerea unui nou scop pentru obținerea unei vize de lungă ședere în România pentru cetățenii statelor terțe din afara Uniunii Europene.

 

În luna septembrie, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, iar votul de astăzi al Camerei Deputaților este decizional. Prin urmare, legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

 

Proiectul USR PLUS definește termenul de „nomad digital” ca fiind străinul care dorește să călătorească sau locuiască în România pentru o perioadă de peste 6 luni și care este angajat cu un contract de muncă la o companie înregistrată în afara României sau are o companie înregistrată într-un stat terț și continuă, pe perioada șederii în România, să muncească pentru angajator sau să gestioneze compania de la distanță prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor. Proiectul de lege adoptat astăzi oferă posibilitatea nomazilor digitali de a obține o viză de lungă ședere în România. 

 

“Am înregistrat acest proiect legislativ pentru că îmi doresc să dau României instrumentele necesare pentru a o promova peste hotare, așa cum deja alte state europene fac prin viza de nomazi digitali. Prin acest instrument vom atrage resurse financiare aici, în România, așa cum au facut-o cu succes multe alte state membre. Astăzi, colegii mei deputați au votat pentru adoptarea acestui proiect, iar pentru asta le mulțumesc. Mă bucur ca acest subiect este de interes pentru toate instituțiile publice, atât pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cât și pentru MAI și MAE, alături de care vom promova mai bine România în ochii străinilor, dar și pentru a dezvolta economia națională! Am adoptat azi o lege care răspunde la nevoia României de a aduce resurse umane și financiare aici și de a promova mai bine România în ochii străinilor. Dar acest lucru nu este suficient. Pe măsură ce piața muncii se schimbă, infrastructura noastră va trebui să țină pasul pentru a fi competitivă ”, a declarat deputata Diana Buzoianu, inițiatoarea proiectului.

 

Astfel, în câțiva ani de acum înainte administrația publică de la nivel local sau național va trebui să răspundă la niște întrebări cât se poate de concrete care vor deveni din ce în ce mai apăsătoare: cum poate furniza serviciile publice și cum poate proteja drepturile propriilor cetățeni care lucrează în alte state, dar și ale rezidenților care nu sunt cetățeni ai României, dar au venit din alte state aici, deși continuă să lucreze de la distanță pentru un angajator dintr-un stat terț. În acest context, guvernele din întreaga lume încep să implementeze noi servicii și politici publice care adresează realitatea curentă unde o mare parte din cetățeni locuiesc și lucrează din străinătate, de la distanță sau prin telemuncă. În timp ce sectorul privat a cunoscut o evoluție mai rapidă în folosirea instrumentelor digitale, domeniul public abia acum începe să adopte măsuri care adresează nevoile reale cu privire la digitalizare. Nomazii digitali care vor veni în România vor impulsiona simplificarea proceselor birocratice, aducând cu ei și un schimb de experiență și cunoștințe din țările de origine.

 

Ce presupune viza pentru nomazi digitali: 

 

Un plan și o serie de modificări legislative pentru implementarea vizei pentru nomazii digitali vor putea poziționa România în topul statelor membre pentru atragerea resurselor financiare în economie, a investiţiilor, chiar pentru deschiderea unor noi companii în România de către viitorii nomazi digitali. Astfel, dacă România atrage 2.000 de nomazi digitali anual, care ar cheltui în medie 2.000 de euro pe lună, la finalul unui an vor fi aduși aproximativ 50 de milioane de euro în economia națională, ceea ce se traduce printr-un impact economic semnificativ pentru economia românească.

 

Printre statele care au aplicat instrumentul pentru nomazii digitali se numără și Germania, Estonia, Republica Cehă, Portugalia, Croația, Norvegia și unele state non-membre UE precum Costa Rica, Georgia, Dubai, Insulele Cayman, Bermuda, Barbados, Antigua și Barbuda, Mexic, Australia și Thailanda.

 

Grecia a reușit, numai anul acesta să primească peste 1500 de nomazi digitali. “Este clar că prezența nomazilor digitali va împinge administrația publică locală și națională să implementeze măsuri de a digitaliza serviciile publice, dar și că nomazii digitali vor putea aduce după ei afaceri inovative, mulți dintre aceștia lucrând în IT. Rămâne decizia României ce va face mai departe pentru a fi competitivă în această direcție și dacă va ține pasul cu alte state care deja și-au arătat interesul pentru a atrage nomazii digitali la ei în țară”, a mai declarat deputata Diana Buzoianu. 

 

Mai mult decât atât, există numeroase studii care arată deja înclinația nomazilor digitali către antreprenoriat. Dacă România va reuși să atragă nomazii digitali și va avea un sistem suplu de înregistrare a IMM-urilor, precum și de platforme online de tipul one stop shop pentru antreprenori, va reuși să atragă o categorie nouă de antreprenori care își vor începe aici start-up-urile.

Alte articole

Află ultimele noutăți din Parlament!